Here’s an excerpt:

A San Francisco cable car holds 60 people. This blog was viewed about 2,200 times in 2011. If it were a cable car, it would take about 37 trips to carry that many people.

Click here to see the complete report.

PS: Cumicu te astept cu piese noi

Regia: Bogdan Dragulescu
Scenografie: Daniela Dragulescu
Distributia: Mircea Corcoveanu
Raluca Neacsu
Horatiu Dancu
Barbara Crisan
Monica Baldea
Gabriela Mitrea
Daniel Neagu
Daniela Dragomir
Nicolae Suciu

Recomandat: copiilor peste 7 ani

Un spectacol de Mc. Ranin

Decorul, Alin Gavrilă

Distribuţie

Silvia Torok, Andrei Brădean, Emilian Mârnea, Diana Buluga, Mădălina Ciotea, Matei Şorop, George Dometi, Ingrid Robu, Amalia Huţan, Raluca Mara, Radu Pavel, Carmen Păcurar

Deşteptarea primăverii este piesa care l-a impus lumii pe Frank Wedekind. Autorul a completat titlul cu menţiunea ”o tragedie a copilăriei”, dedicând textul tuturor profesorilor şi părinţilor, considerându-i ignoranţi şi nepregătiţi psihic pentru a-şi înţelege şi accepta copiii. Povestea se învârte în jurul unui grup de adolescenţi care descoperă misterele vieţii, urmărindu-i printre bucuriile şi tristeţile lor, printre speranţele şi disperările lor, în încercările pe care le depăşesc sau nu.

Spectacolul vine în întâmpinarea publicului cu o distribuţie tânără, şi propune o viziune fascinantă asupra piesei lui Frank Wedekind. Piesa face parte din curentul expresionist dar este tratată de Mc. Ranin în manieră romantică.

Imaginea iniţială, o poiană şi nişte coline de un verde crud, cerul senin, copacii ce aşteaptă să înmugurească, devine cadrul ideal  pentru tragedia ce îşi va urma cursul. Este propusă o scenografie primavaratică, cu iarbă proaspătă, cu lumină vie ce degajă o atmosferă idilică în contrast cu gândurile sumbre ale adolescenţilor în care îşi face apariţia setea de cunoaştere dusă la extrem.

Acest contrast este susţinut de un fundal muzical care aproape te apasă pe piept şi-ti insuflă o anumită stare de anxietate. Acţiunile sunt bine susţinute de muzică şi de lumina ce-şi schimbă adesea culoarea în funcţie de atmosferă, întregind tabloul romantic al spectacolului.

Imaginea apocaliptică de la finalul spectacolului în care pământul se despică, face trecerea spre o lume simbolică, cu sensuri profunde.

Autor: Jean-Claude Carrière

Regia: Petrică Nicolae

Scenografia: Mc. Ranin

Cu: Laura Vasiliu şi Adrian Anghel

Jean-Claude Carriere este un povestitor (după cum el însuşi se defineşte), scriitor, scenarist, compozitor, regizor, actor, născut în 1931 în Franţa. În 1957 a publicat primul său roman, Lizard, întâlnindu-se cu Pierre Étaix cu care a scris scenarii de film de scurt si lung metraj precum, Sommersby, L’associé, Die Blechtrommel, Le charme discret de la bourgeoisie, Taking Off, La voie lactée, Belle de jour. A continuat cariera ca dramaturg şi adaptor pentru André Barsacq, Jean-Louis Barrault şi Peter Brook. Adaptările făcute de Jean-Claude Carrière atât pntru teatru, cât şi pentru micul şi marele ecran au avut deseori succes de public şi de critică. Piesa de teatru scrisă în 1968, sub numele de Agenda a fost adaptată astfel s-a născut spectacolul Misterioasa pariziancă, vorbind despre probleme valabile si astăzi, dificultatea formării unui cuplu, incapacitatea cunoaşterii de sine, relaţia adevăr-minciună.

Această piesă într-un act îşi păstrează prospeţimea chiar şi după aproape 40 de ani de la scrierea ei. Ea expune într-un stil alert probleme etern valabile precum dificultatea înfiripării unui cuplu.

Misterul pariziancei este adus pe scena Teatrului de Artă Deva de către actriţa Laura Vasiliu care face din nou un rol de valoare, după succesul nebun de care a avut parte cu filmul Patru luni, trei săptămâni şi două zile iar actorul Adrian Anghel susţine la rândul spectacolului cu o experienţă de aproximativ 10 ani în teatru şi film.

Pe scurt povestea începe cu apariţia suprinzătoare a Susannei în apartamentul lui Jean-Jacques, de unde nu doreşte să mai plece iar el este mereu grăbit, ocupat. Pe parcurs renunţă la toată viaţa sa pentru a fi tot timpul împreună cu ea, dar în acel moment Susanna vrea să plece, el o vrea insistent dar dorinţa ei e alta acum. Spectacolul nu duce lipsă de momente comice chiar excelează în unele scene.

Spectacolul regizat de Petrică Nicolae trece dincolo de imagistica textului şi propune o situaţie de realitate care totuşi parcă nu e veridică. Susanne (Laura Vasiliu), intră brusc în scenă fără vreo prezentare, fără vreo intenţie clară, ea doar intră şi nu mai pleacă. Jean-Jacques (Adrian Anghel), un om foarte organizat, atent la toate detaliile se trezeşte că totul se schimbă brusc iar ordinea din viaţa sa parcă o ia razna. Acţiunea e centrată pe faptul că acest bărbat îşi ţine o agendă cu toate femeile pe care le-a “iubit”, ea fiind posibila 135…

Întâlnirea lor semnifică de fapt întâlnirea dintre două lumi diferite, întâlnirea haosului cu ordinea, întâlnirea concretului cu abstractul. O dată cu apariţia Susannei aceste lumi se comasează, se produce o schimbare în interiorul lui Jean-Jacques, prezenţa Susannei umanizându-l.

Să fie oare o întâmplare apariţia ei în apartamentul unui cuceritor profesionist? Sau ţinta era clară? Cert este că Jean-Jecques îşi descoperă în interior o latură sensibilă ce nu i se activase până acum.

Misterioasa pariziancă este o poveste despre iubire sau o poveste despre a iubi? Răspunsul rămâne la latitudinea spectatorului.

Articol publicat şi în revista POLIticS & MEDIA

Un spectacol de Mc. Ranin

Coregrafia: Hugo Wolff

Cu: Mara Opriş – Frida Kahlo, Hugo Wolff – Diego Rivera, Florian Oros, Irina Melnic, Romul Moruţan, Yain Napier, Diana Buluga, Raluca Uzunov, Lavinia Cosma, Emilian Mârnea, Andrei Brădean, Matei Şorop, George Dometi, Ioana Decianu, Rareş Stoica, Raisa Ştiopoane, Alexandra Odoroagă.

Impresii

Ce poţi vedea la acest spectacol este clar încă din titlul său, impresii despre viaţa Fridei Kahlo. Este mai puţin un spectacol biografic şi mai mult un spectacol de ideii, de gesturi, de sentimente, de trăiri profunde, de pasiuni, de tot ce înseamnă o viaţă trăită la intensitate maximă, în pofida oricăror probleme fizice sau psihologice.

Viaţa Fridei nu începe atunci când se naşte precum a oricărui om ci abia după ce suferă un accident de tramvai la vârsta de 18 ani: atunci realizează primele picturi, de atunci încep chinurile dar şi plăcerile, mirajele dar şi realităţile crude ale vieţii de care a tot încercat să fugă. Frida spunea că a suferit două accidente în viaţă unul a fost cel cu tramvaiul, fizic iar altul a fost Diego Rivera, soţul ei, psihic. Cel mai important aspect din viaţa Fridei este considerat ca fiind căsătoria ei cu Diego şi viaţa alături de el. O căsătorie presărată cu multe certuri, despărţiri şi amanţi. Frida îşi exprimă stările de spirit şi sentimentele prin intermediul picturilor ei, fiind prezentă vizual şi ea.

Miracolul vieţii

Filmul cu Selma Hayek în rolul principal este reuşit, iar partea sa muzical-coregrafică este consistentă şi de calitate. De aici putem afla povestea vieţii pictoriţei accidentate grav la 18 ani, revenită miraculos la viaţă, dar care a suportat peste 30 de operaţii, a stat în gips, şi-a văzut amputat piciorul drept, a făcut pneumonie şi a murit la 47 de ani, dar probabil că mai de amploare au fost suferinţele provocate de iubirea prea puternică pentru pictorul mural Diego Rivera (care o iubea şi el dar nu se putea abţine să nu o înşele), toate aceste încercări, aşadar, nu par pe ecran decît un pretext (paradoxal) pentru o celebrare a miracolului de a fi în viaţă. Şi acest miracol e atît de viu, de carnal şi de colorat cum numai în Mexic putea fi, în culorile lui intense, ca după ploaie, ca şi cum tot peisajul, de altfel real, s-ar afla în spatele unui voal, care i-ar accentua irealitatea. Din acest motiv în secvenţele care se petrec în Mexic culorile sunt extrem de intense iar  în cele din Statele Unite sau de la Paris totul e desaturat, cu excepţia eroinei, care apare astfel ca într-un colaj – ruptă dintr-un loc şi lipită într-altul (ea nesuportând nici uşurinţa modului de viaţă american, nici boemul aer franţuzesc).

Dincolo de cuvinte

Într-un spectacol de teatru dans, gestul, mişcarea şi mimica vorbesc, un astfel de limbaj este mult mai profund şi depăşeşte barierele comunicării verbale. În această variantă, regizorul ne ghidează spre sufletul şi universul Fridei fără a se folosi de cuvânt iar apropierea de personaj devine mult mai intimă, mai intensă.

Spectacolul este realizat din scene separate de prezentarea tablourilor Fridei, în ordinea lor cronologică, respectând ordinea evenimentelor, astfel se concretizează relaţia directă dintre pictură şi realitate, dintre concept şi fapt în sine.

O apariţie surprinzătoare este clovnul, ce nu apare nicăieri în picturile Fridei sau undeva în scurta ei viaţă. Această apariţie uluitoare este soluţia regizorală pentru a ilustra bucuria vieţii, faptul că orice greutăţi a-i întâmpina, le poţi învinge doar prin optimism, prin vitalitate, prin puterea de a te detaşa, de a trăi la maxim orice moment. Clovnul inversează practic realitatea, suferinţa Fridei devine astfel fericire.

Un alt capitol important din viaţa Fridei îl reprezintă comunismul, întâlnirea cu Leon Troţki, aventura pe care a avut-o cu el. Relaţia celor doi apare în spectacol mai mult ca o glumă ironică, nicidecum ca un lucru important şi serios, chiar şi momentul în care acesta este asasinat nu o afectează pe Frida absolut deloc, ea îl părăseşte pe Troţki lipsit de viaţă, triumfatoare dar cu iz comic, forţat.

Regizorul şi scenograful Mc. Ranin insistă pe faptul că Frida nu a putut avea copii. Într-o scenă halucinantă Frida este bombardată cu trupuri de nou-născuţi, precedată de ea, gravidă cu un pântec transparent din care încearcă să scoată copilul şi nu reuşeşte, un chin permanent, o dorinţă obsesivă ce nu şi-a putut-o îndeplini niciodată. Aceste două scene sunt un preambul pentru final, pentru sosirea morţii cu o coasă în flăcări. Să fie oare acest final un abandon al Fridei? Este aceasta o cale de a se elibera de durere, sau este pur şi simplu finalul apoteotic aşteptat încă de la accidentul din adolescenţă?

Precum toate tablourile Fridei sunt sentimentele şi trăirile ei pe parcursul vieţii transpuse în imagini, acest lucru reiese şi din acest spectacol, nu poţi prin cuvinte să exprimi totul, o simplă imagine poate cuprinde un infinit de cuvinte fără a putea să fie concret explicată.

Frida. Impresii te poartă ca spectator în viaţa Fridei şi te închide acolo, prizonier, te scoate din cotidian, te izolează, până apuci să o cunoşti pentru a te elibera.

Articol publicat şi în revista POLIticS & MEDIA

pretutindeni sunt oameni curioşi
pretutindeni mor vise
pretutindeni sunt oprite gânduri defecte
pretutindeni ne atingem,
ne ucidem,
ne iubim,
ne absoarbem,
ne găsim,
ne destăinuim,
ne repetam la nesfârşit partitura…

AICI

Acest text este un fragment din piesa “Sexo”

AICI

aveti textul cu sinopsisul.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

- ateliere de lucru vor fi coordonate de diferiti profesori.
Primul stagiu se desfasoara in perioada 25 octombrie – 5 noiembrie si consta in sustinerea de ateliere interactive pe fiecare specializare din cele mentionate mai sus. Dupa primul stagiu se vor forma 12 grupuri dintre studentii participanti la ateliere. Fiecare grup are in alcatuire un regizor, un scenograf, un dramaturg, un teatrolog si mai multi actori, care vor lucra impreuna la realizarea unui spectacol pe durata celui de-al doilea stagiu. Tot in aceasta prima etapa se incepe redactarea de texte de catre studentii-dramaturgi, in cadrul atelierului de scriere dramatica, proces care continua pana la inceperea celui de-al doilea stagiu.

Al doilea stagiu are o durata de 3 saptamani, intre 28 februarie-19 martie. Consta in producerea a 12 spectacole realizate de studentii care au participat la workshopurile din primul stagiu. Cele 12 texte care vor sta la baza spectacolelor vor fi selectionate din totalul celor elaborate pe parcursul perioadei dintre cele doua stagii sau din dramaturgia contemporana.

Pe parcusul repetitiilor, un numar de 12 tutori (dramaturgi, scenografi, regizori, actori) vor superviza productia spectacolelor.

La realizarea decorurilor si a costumelor, precum si la furnizarea de recuzita, studentii vor fi sustinuti de echipa de implementare si de partenerul acesteia in proiect.

Spectacolele realizate se vor prezenta pe parcursul a 3 zile, in cadrul unui festival in luna aprilie 2011. Fiecare spectacol va avea cate 2 reprezentatii. La festival sunt invitati actori, regizori, directori de teatre sau alti potentiali angajatori pentru viitorii absolventi, in dorinta de a creste vizibilitatea acestora precum si sansele lor de a ocupa un loc de munca. Festivalul este in acelasi timp deschis publicului. De asemenea, spectacolele vor participa in cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu.

Aici mai multe detalii

În urmă cu două luni, lansam concursul „Dramaturg de ocazie”. Cei trei câştigători vor primi câte un pachet de cărţi din colecţia Yorick: „Shakespeare, lumea-i un teatru”, antologie realizată de George Banu, „Teatrul de artă, o tradiţie modernă”, volum coordonat de George Banu şi „Teatru. Singurătate, meşteşug, revoltă”, de Eugenio Barba.

1. Constantin Golea, „Viaţa ca un bluf”
2. Livia Dimulescu, „Memorie cu iarbă proaspătă”
3. Patrik Voicu, „Plăcerea e un viciu”

Aici articol yorick.ro

Aici este piesa pentru cei care doresc să o citească

nici lumea nu poate fi perfectă

de ce te deghizezi tu omule
nu poţi fi tu în faţa lor?
nu vrei să crezi în tine
te-ascunzi prin frunziş
doar zbieri şi fugi
nu mai fi un iepure normal
fi Bugs Bunny!

În perioada 28 mai – 6 iunie în SIBIU se dă drumul la spectacole, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu ediţia a XVII- a, va umple sălile de spectacol din oraş dar şi spaţiile exterioare din centrul vechi şi nu numai. Mult teatru, dans, muzică şi veselie ne aşteaptă în cele 10 zile magice în acest oraş magic. Acest festival este cel mai important moment cultural în fiecare an în România, iar cine nu a ajuns să se bucure de el până acum, merită să vină în Sibiu şi să vadă ce înseamnă, în rest sibieni profitaţi la maxim.  Să fie FITS!

SITE OFICIAL FITS 2010 (sibfest.ro)

PROGRAM FITS 2010

...

Despre spectacole:

28.05.2010

Apa virtuală

Compania Motionhouse a oferit publicului spectacolul Scattered, în traducere Picături. Spectacolul împleteşte elementele media cu cele live într-o manieră aş putea spune inedită. Cele două componente, omul (dansatorul) şi proiecţia video se contopesc şi realizează un întreg. Ai senzaţia că totul e real, atingeri subtile ale apei, plutire în ea, căderi în slow-motion, totul pare foarte veridic, iar în sală puteam auzi sunete de uimire pe tot parcursul spectacolului. Una peste alta această demonstraţie de forţă şi dinamism ce ne-o propune spectacolul a avut şi o poveste sau mai mult o morală. Ce s-a vrut a se transmite, în opinia mea a fost faptul că picătura, apa stă la baza omenirii. Se pleacă de la frig, zăpada, apoi se poate vizualiza Polul Nord, gheţarii topindu-se. A urmat abundenţa de apa, la un robinet, apoi la mai multe ce creează într-un final o cascadă, ce poate sugera inundaţia. În final toată apa aceasta dispare şi ce rămâne e doar pământ uscat, secetă. Această secetă se disipă odată cu ploaia, astfel toată natura reînvie şi totul revine la normal, ca în final să ajungem tot de unde am plecat. Totul e ciclic. Iată că prin dans, imagine şi muzică se pot arată foarte multe, care să te şi surprindă.

31.05.2010

Spectacole lectură în festival

Anul acesta precum şi în anii trecuţi, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, ne oferă în perioada 30 mai – 5 iunie, o serie de spectacole lectură, ce sunt prezentate în fiecare zi de la orele 12:00, la librăria Humanitas.

În prima zi am putut urmări spectacolul „Ghepardul” regizat de Anca Bradu, după un text de Felix Mitterer, un autor austriac.

În cea de-a doua zi am putut urmări spectacolul „Patul e prea scurt sau doar fragmente” un spectacol regizat de Radu-Alexandru Nica, după textul autoarei croate Nina Mitrovic ce ne-a oferit o adevărată demonstraţie de teatru cinematografic, având în vedere faptul că textul este construit în fragmente, episoade ce se desfăşoară în acelaşi timp. O structură dramatică ce se inspiră din scenariul de film, este mult mai dinamică, te captivează mult mai accentuat. Spectacolul este interesant din punct de vedere al construcţiei textului, deşi pentru un spectacol lectură este destul de dificil de redat. Acest tip de text poate oferi mult mai multe în momentul în care este pus pe scenă într-un spectacol concret. Mărturisesc faptul că aş fi foarte interesat să vizionez un spectacol pe acest text, care poate fi foarte ofertant pentru regizor.

Povestea în sine a piesei este una relativ simplă. Este vorba despre viaţa mai multor personaje tipice precum: o femeie care stă cu un bărbat în vârstă, dar în acelaşi timp şi cu unul tânăr; mama ei ce nu îl acepta pe acel prieten oficial(cel tânăr) şi care este alcoolica dar îşi doreşte ca fiica ei să cunoască un bărbat cu bani; o prostituată; un cioclu; o chelnăriţă. Toate aceste personaje interacţionează concomitent, prin aceste fragmente ce sunt menţionate încă din titlul piesei.

În următoarele zile vor fi prezentate şi alte spectacole după texte ce vă pot stimula imaginaţia şi poate veţi descoperi nişte texte contemporane foarte interesante şi de calitate.

ÎNTREBARE ESENŢIALA: DE CE?

După ce Dumnezeu a creat lumea în cele şase zile, a decis că trebuie să facă ceva şi în cea de-a şaptea zi. După ce s-a gândit atât de profund cum numai El poate, s-a hotărât: a creat TEATRUL. Pe urmă, nedumerit fiind, şi-a pus multe întrebări, iar la un moment dat i-a venit ideea. A scris pe un bilet foarte, foarte mic un cuvânt, pe urmă a pus acest bileţel într-o cutie foarte, foarte mică şi a oferit-o unui înger pentru a o păstra. Îngerul a luat cutiuţa, a desfăcut bileţelul şi a citit cuvântul. Pe urmă la pus la loc. În timp acea cutiuţă s-a pierdut până când cineva a descoperit după multă vreme într-o cutie, o altă cutie, iar în acea cutie, o cutiuţă în care era un bileţel. A luat bileţelul şi l-a citit: DE CE? Aceasta este povestea întrebării esenţiale, de care ne legăm cu toţii, această întrebare este de fapt răspunsul tuturor nelămuririlor umane.

Povestea de mai sus ne-a împărtăşit-o următoarea coproducţie: Schauspielhaus Zürich (CHE) / Teatro Garibaldi di Palermo (ITA) / Bart Production S.À.R.L. (FRA). Acest spectacol este un studiu teatral în regia lui Peter Brook. Regizorul face o trecere prin lumea teatrului şi ironizează tehnicile folosite de actori pentru a realiza un rol. Este total împotriva clişeelor pe care actorii le folosesc pentru a putea reprezenta anumite stări precum plânsul, râsul sau frica. Cea din urmă este imposibil de realizat prin acele metode, în opinia lui Peter Brook. Exemplul din spectacol este acela că actorul încearcă să-şi imputa sentimentul de frică imaginându-şi că spre el vine un urs fioros, dar rezultatul este unul dezamăgitor iar acesta concluzionează: „Nu îmi poate fi frică, nu pot fi actor”.

01.06.2010

Fanfara mută escaladează oraşul

La ora 15:00 am ieşit de la Seminarul de dezbatere susţinut de Noel Witts la Imperium Pub. Afară pe Nicolae Bălcescu văd adunaţi mulţi oamenii şi se pot auzi, o trompetă, un acordion şi nişte tobe. Intru în mulţime să văd ce este. N-am regretat, era Fanfara mută. Patru persoane ce cântau dar şi interacţionau cu publicul, realizând un show ce te obligă zâmbeşti cel puţin măcar o data. Cei patru ofereau spectatorilor trompeta pentru a cântă sau îi luau la dans, chiar au simulat un duel cu spade apelând la un copil, diferite improvizaţii în funcţie de public. Totul decurgea într-un show stradal cu faze comice şi eram tentat să plec, moment în care unul dintre cei patru performeri se urcă într-un copac de pe marginea străzii, oamenii erau uluiţi. Acesta nu s-a oprit aici, a coborât din copac cu ajutorul unor persoane din public ce au ridicat un scaun de la terasa din apropiere, scaun pe care s-a aşezat. Ce a urmat a fost şi mai hazliu, căci acesta s-a urcat pe clădirea de peste drum unde a văzut o fată la geam: Romeo se duce după Julieta lui, mai mult după ce îi oferă un buchet de flori intră în casă pe geam, pentru ca mai apoi să reapară din curtea casei. A fost un spectacol bazat mai mult pe improvizaţie dar care pe cei prezenţi la acea oră pe centrul Sibiului i-a amuzat copios. Spectacolul s-a numit „Fanfara Mută”, susţinut de Cie Erectus din Franţa, marţi 1 iunie.\

02.06.2010

NIJINSKY – dansatorul nebun

Teatr Wierszalin din Polonia ne-a oferit marţi seară la “Teatrul Naţional Radu Stanca”, spectacolul “Dumnezeul Nijinsky” în regia lui Piotr Tomaszuk. Spectacolul nu este unul de factură clasică, este mai special. Regizorul vrea să îl prezinte pe acest personaj, Nijinsky, printr-o manieră tragică. Protagonistul este un fost dansator la balet care a înebunit iar acum e internat într-un sanatoriu (aici se petrece şi acţiunea, este de fapt un spaţiu ecleziastic, fapt denotat şi din cântecele personajelor de factură bisericească). Spectacolul începe cu afirmaţia aproape disperată a lui Nijinsky: „Diaghilev este mort”. Acesta era directorul baletului rusesc, iar Nijinsky se simte pierdut după decesul lui, şi începe să danseze diferite baleturi, precum „Petruşca”, „După-amiaza unui faun” şi „Sărbătoarea primăverii”. Prin aceste dansuri obsesive şi repetitive el suferă o serie de schimbări, trece de la puritate la obscuritate şi chiar obscenitate. În finalul spectacolului Nijinsky, revine la statutul iniţial, la afirmaţia că Diaghilev este mort, şi îşi înscenează propria crucificare, pentru iertarea păcatelor. Spectacolul are la bază “Jurnalul” lui Nijinsky, scris în cele trei săptămâni pe care acesta le-a petrecut în Elveţia înainte de a fi internat într-un sanatoriu.

Spectacolul lui Piotr Tomaszuk creează un spaţiu sacru, intim, în care te aştepţi ca orice să se întâmple, fără a abuza de muzică, doar pe momente foarte bine punctate. De remarcat sunt şi calităţile corale ale actorilor dar cel mai mult este de lăudat actorul principal, care a oferit publicului o adevărată demonstraţie actoricească, pe un rol greu de realizat. Chiar dacă este un spectacol mai greu de digerat, în limba poloneză (subtitrat totuşi în engleză) m-am putut bucura de un tip de a face teatru puţin mai diferit, mai profund aş putea spune, chiar intim. În încheiere vă spun atât: Nijinsky a fost un „Dumnezeu”, al dansului.

Stéphane Delvaux, un „artisto”

Stéphane Delvaux, el este Artisto, şi ce „artisto”. Aşa se prezintă publicului la sfârşitul fiecărui moment. Spectacolul este divizat în mai multe părţi, marcate de „elastico” ce îl trage după el cu greutate iar apoi acesta scapă ori cu mână sa, ori cu el luându-l pe sus la început îmbrăcat iar la sfârşit dezbrăcat. Momentele sunt pline de haz, sala prăbuşindu-se de râs în majoritatea timpului. Este greu de relatat ce se întâmplă pe scenă, pe scurt Artisto face diferite numere de iluzionism, de jonglerie completate cu glume şi cu o prezentă scenica ireproşabilă. Scenele sunt bazate probabil pe un anumit scenariu dar în mare sunt realizate prin improvizaţie, prin interacţiunea cu „publico”, la un moment sunt chemate pe scenă două persoane, pe seama cărora Artisto face glume; unei femei din public îi sună telefonul, moment în care protagonistul coboară, ia telefonul şi răspunde, dar nu poate vorbi oricum căci are trei bile în gură, se enervează şi aruncă telefonul într-o valiză ce o avea pe scenă. Tot spectacolul este compus din astfel de momente pline de dinamică şi de umor foarte bun. Artisto vorbeşte o italiană-franceză-engleză ce completează tot acest show, îi oferă universalitate, îl înţelegi foarte bine, asta şi datorită gesturilor excentrice şi exagerate. Trebuie să recunosc faptul că nu ştiam la ce să mă aştept înainte de a ajunge la Teatrul Gong unde a avut loc reprezentaţia, astfel m-am putut lăsa dus de val, şi am ajuns în lumea pantomimei, jongleriei, iluzionismului, teatrului de păpuşi, comediei, acrobaţiei, totul venind de la un singur om: Elastico sau Artisto, de fapt Stéphane Delvaux, din partea mea şi a tuturor spectatorilor prezenţi în sală, jos pălăria!

„Artisto” nu este un spectacol de teatru, este mai de mult un show de divertisment, dar acest Artisto mie îmi pare perfect, această calitate de a antrena publicul şi de a-l revitaliza de fiecare dată când începea să se scufunde în tăcere, mi s-a părut de excepţie. Să fiu sincer nici nu am mai văzut un astfel de spectacol, nu te puteai abţine să nu râzi aproape la orice moment; o prezenţă scenică ireproşabilă, ce m-a lovit ca un fulger din prima secundă până în ultima a show-lui. Lucruri ce aparent nu au nici un haz, datorită felului în care le repeta la nesfârşit dar şi felul în care erau relatate, te făceau să crezi că e ceva incredibil, banalul a devenit magnific.

 articol aparut si pe YORICK.ro

Regia şi coregrafia Adriana Bârză

Când păşeşti într-o sală şi ştii că urmează să vizionezi un spectacol de teatru dans, trebuie să te aştepţi la aproape orice, trebuie să vrei şi să conştientizezi faptul că vei fi, poate, surprins. Surprins, marcat, după ce am fost conectat 100% la ce se petrecea pe scenă am plecat şi eu din sală, având sentimentul că nu citisem niciodată, cu adevărat, “Scaunele” de Eugen Ionesco. Tot ce observam era de o puritate excesivă. Am stat, am reflectat asupra temelor şi ideilor expuse în acest spectacol şi, încet, descopeream câte ceva. Spectacolul pleacă de la un prealabil scris, dar nu este relatat ci este interpretat. Tot ce trebuie să faci este să te goleşti pe interior, să arunci toate conceptele şi ideile despre teatru şi să te bucuri, pur şi simplu, de spectacol; chiar dacă nu înţelegi nimic, trebuie să apreciezi şi un tip de spectacol mai puţin conformist. Lipsa cuvântului este suplinită intens de mişcarea corporală foarte sugestivă, de muzică, de lumini, ce te introduc într-un spaţiu intim; totul te duce la acea reprezentare a absenţei pe care vrea să o sugereze şi Ionesco în piesa sa, chiar dacă personajele ilustrate de el ca fiind virtuale, apar şi vizual în varianta Adrianei Bârză. “Scaunele” este un “spectacol adevărat”, dinamica specifică dansului dezvăluind fluxul ideilor şi gândurilor umane, printr-o reprezentare expresivă şi profundă.

Distribuţia:
Bătrânul – Alexandru Malaicu
Bătrâna – Veronica Arizancu
Colonelul – Alexandru Curta
Frumoasa – Anca Pitaru
Ziaristele – Oana Giuverdea, Ariana Blazsani, Iulia Popa
Doamna – Monica Tompos
Domnul – Sebastian Georgescu

trailer:

articol apărut şi in revista yorick.ro

Ajung în faţa Casei Artelor din Sibiu, pe ferestrele de la etaj ies doi cetăţeni cu portavoce care strigă numele celor ce intră şi ne invită la cea de-a 25-a aniversare a promoţiei 1965. Din start şti că eşti la o reuniune a absolvenţilor unui liceu. Când vrei să păşeşti spre sală, eşti întâmpinat şi ţi se cere numele, îl dai, eşti strigat, intri, urci scările şi în final ajungi în încăperea unde va avea loc balul. Înăuntru totul este pregătit, mesele aşezate, oamenii îşi caută locul printre actorii care îi privesc parcă încercând să îşi aducă aminte de ei, e o atmosferă certă de petrecere, te încarcă pozitiv pentru ceea ce urmează să vezi. În prima jumătate de oră stai mirat, pierdut parcă în familiaritatea locului, iar apoi te întrebi: Care e ideea? Nu e. După dansuri şi cântece cu versuri ciudate, cu tentă populară sau nu, celebrare cu ţuica şi vin, tipic românesc, parcă începi să desluşeşti şi o poveste pe care o tot aştepţi şi nu mai vine. Toată acţiunea gravitează în jurul lui Andrei Perlmutter, elev în clasa a XII-a şi Andrei Codrescu, scriitor sibian plecat în S.U.A în anul 1966. Par a fi două personaje, dar e unul singur, Codrescu şi Perlmutter sunt acelaşi Andrei. Se concretizează o relaţie între tânărul Andrei şi ego-ul său mult mai în vârstă ce veghează asupra sa. Cam asta ar fi povestea cu lipsa intenţionată de detalii. Un singur lucru nu l-am înţeles care chiar m-a deranjat, anumite replici erau traduse şi în engleză, de ce? Nu are nici un sens să strici nişte scene cu replici într-o engleză proastă sau poate aşa s-a vrut?

Textul are şi o latură politică, reflectând perioada de înaintea veniri lui Ceasusescu la putere dar şi cu referiri la el şi la venirea capitalismului după revoluţie. Pe alocuri personajele aruncă replici critice asupra lui Ceauşescu precum: „Ceausescu era un vampir, sugea sângele poporului” sau chiar atacându-l pe Iliescu după investirea sa ca preşedinte al României, prin versuri cu tentă ironică.

În mare avem de-a face cu un spectacol destul de simplu şi uşor de digerat, fără prea multe înflorituri, un spectacol la care te duci ca să te simţi bine, să te relaxezi fără a te chinui prea mult să pricepi ce se întâmplă şi de ce.

Una peste alta tot oaia e simbolul României, şi în trecut şi in prezent, tot Mioriţa e la baza poporului nostru şi tot ce vrem noi acum să facem e să distrugem acest mit.

GHIDUL COPILARIEI RETROCEDATE de Andrei Codrescu, Gavriil Pinte si Florentina Mocanu - loc de desfasurare: Casa Artelor

REGIA: Gavriil Pinte

COSTUMELE: Roxana Ionescu

DECORUL SI ILUSTRATIA MUZICALA: Gavriil Pinte

DISTRIBUTIA: Maria Anusca, Ioana Blaga Frunzescu, Simina Contras, Cristina Flutur, Laura Ilea, Iulia Maria Popa, Catalina Sima, Cristina Stoleriu, Arina Trif, Codruta Vasiu, Mihai Coman, Ali Deac, Catalin Grigoras, Catalin Neghina, Gelu Potzolli, Viorel Rata, Vlad Robas, Ciprian Scurtea, Liviu Vlad, Adrian Grigoras.

Spectacol al Teatrului National Radu Stanca, Sibiu

Prezentare video:

Asta spuneam anul trecut la finele festivalului, in curand editia a V-a va invada Sibiul, mai exact in perioada 5-11 iulie 2010. Anul trecut festivalul a aratat foarte bine, am avut parte de spectacole de teatru si multe alte evenimente dar si de distractie, doar suntem studenti… anul acesta speram sa ne ridicam la acelasi nivel si de ce nu chiar mai sus. Va astept la festival pe toti studentii… (mai multe detalii voi posta mai tarziu)

În perioada 5-11 iulie 2010, Liga Studenţilor din Facultatea de Litere şi Arte, în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Asociaţia “Teatrul Vostru” şi organizaţiile studenţeşti CSD (Calculatoare.Sport.Distracţie), CSE (Clubul Studenţilor Economişti), LASSPRI (Liga Absolvenţilor si Studenţilor de la Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale), (LSI Liga Studenţilor Istorici), SSMHS (Societatea Studenţilor Medicinişti Hipocrates Sibiu), Academia Forţelor Terestre Sibiu organizează a V-a ediţie „Universtudent International Festival & Fringe” Sibiu 2010. Universtudent este un festival dedicat tuturor proiectelor iniţiate de tineri şi în special de studenţi.
Universtudent este împărţit în două zone: 1.Festival şi 2.Fringe. Fiecare zonă având mai multe secţiuni şi anume: artele spectacolului, expoziţii, dans, poezie, muzică, ateliere de lucru, sport, conferinţe şi sesiuni de comunicări, toate acestea fiind susţinute şi organizate de o echipă tânără în mare parte formată din studenţi ai Universităţii “Lucian Blaga”Sibiu.
Aşadar propunem peste 50 de locaţii în zona veche a oraşului cetate Sibiu. Multe dintre evenimente având loc în spaţii deschise publicului larg, dar şi în diferite spaţii special amenajate.

Vă aşteptăm!

literesiarte.ro
universtudent.ro

Eu voi fi pe acolo, primul meu text publicat merita atentie asa ca va astept pe cat mai multi. 

şi o privesc cum arde,

îmi torn bere în halbă

şi uit de toate relele.

Mă afund în gânduri,

dezvolt liniştea din modica iluzie de sunet.

Despart cuvintele de text,

le aşez în ordine aleatorie

şi spun:

FUM!

ABSURD

E luni dimineaţa,

sunt pe centru,

stau pe o bancă şi aştept.

Nu vă spun ce,

e surpriză.

În timp ce stăteam aşa

şi priveam lumea cum trece

încruntată şi agitată,

fiecare gândindu-se

la problemele sale

am început să mă gândesc şi eu la ale mele.

Aici e cel mai intim spaţiu pe care l-am putut găsi vreodată,

e atât de multă lume în jurul meu

şi totuşi parcă nu e nimeni,

parcă în tot zgomotul acesta

de agitaţie, mişcare, vorbă,

eu mi-am găsit propria linişte.

Ce absurd şi totuşi cât de adevărat este.

Atat, textul integral il veti putea gasi in ANTOLOGIA STUDENT CREATION care va aparea… intr-o zi.

P.S. un fragment din monolog a fost reprezentat in spectacolul L.A. Madness, in 25 ianuarie, ora 20:30 la Imperium Pub, in Sibiu si pe 30 ianuarie in Munchen la Centrul Cultural Roman.

Linkul urmator va trimite spre text: regizorcautpiesa.ro Ultima scrisoare

E deja dimineata, lumina vreau sa dispara.

Nu stiu ce-am facut azi-noapte,

chiar nu imi aduc aminte,

insa fumul de tigara-n haine inca se simte.

Ma ridic din pat si beau patru pahare cu apa,

care se scurg in mine de parca ma sapa.

Sunt ridicol si stiu, de fiecare data

cand ma trezesc dimineata si jur ca nu mai beau niciodata.

Sunt nebun si stiu, toata lumea imi spune,

insa nu tot ce fac in viata e inspirat din glume,

fac dume,

si ma doare-n cot de lume,

de ce face sau ce spune.

Fac doar ceea ce vreau, si o fac pe bune,

nu tin cont de urmari, fac prostii dar nu dau nume.

Asta despre care, vorbesc acum,

sunt eu in alta viata, poate chiar cel de acum.

Gata, am terminat, fumez tigara si m-afund in scrum.

Balul Facultatii de Litere si Arte

Hai costumat in pirat si ai reducere la bilet, in loc de 10 lei dai doar 5.

Te astept… nu rata cel mai tare bal al ULBS.

AFTER…

Au naufragiat piraţii

Corabia piraţilor a naufragiat în Sibiu, toţi piraţii dornici de distracţie au invadat clubul Kapital să aleagă un miss şi un mister pirat care să îi reprezinte. S-au pus pe treabă, şi au făcut un bal cum n-a mai fost vreodată. Domniţele furate şi aduse din ţinuturi îndepărtate i-au însoţit pe aceşti piraţi iar studenţii de la Litere şi Arte i-au acompaniat şi s-au infiltrat printre ei. Ce a ieşit… nu vă mai spun, doar că e de bine, piraţii ştiu să se distreze. Nu au lipsit Becali sau Solcanu, nici muzica noastră tradiţională, nici jonglerii cu focul, nici dansuri, ce să mai discutăm, un amestec de toate culorile, pentru un party studenţesc reuşit. Cine nu a venit atât vă spun… ruşinică

A small street

in a small town

is meeting the sun

in night, everything is wide.

So be it! Be numb.