Vine Crăciunul, Moş Niculae a trecut, e iarnă şi parcă apropierea sărbătorilor creează o atmosferă specială în aer. Nu ştiu voi cum vă simţiţi dar eu parcă sunt euforic, recunosc, îmi place foarte mult această perioadă a anului. E frumos si nici zapada nu lipseste din peisaj, pentru a completa această atmosferă. Cu toţii aşteptăm vacanţa, să ne distrăm, să ne detaşăm de toate problemele zilnice şi să facem tot ce ne place împreună cu familia şi prietenii noştrii. Sărbători fericite tuturor! Să avem un an mai bun ca acesta care se încheie… întotdeauna e loc de mai bine.
Stau debusolat intr-o camera goala.
E deja dimineata, lumina vreau sa dispara.
Nu stiu ce-am facut azi-noapte,
chiar nu imi aduc aminte,
insa fumul de tigara-n haine inca se simte.
Ma ridic din pat si beau patru pahare cu apa,
care se scurg in mine de parca ma sapa.
Sunt ridicol si stiu, de fiecare data
cand ma trezesc dimineata si jur ca nu mai beau niciodata.
Sunt nebun si stiu, toata lumea imi spune,
insa nu tot ce fac in viata e inspirat din glume,
fac dume,
si ma doare-n cot de lume,
de ce face sau ce spune.
Fac doar ceea ce vreau, si o fac pe bune,
nu tin cont de urmari, fac prostii dar nu dau nume.
Asta despre care, vorbesc acum,
sunt eu in alta viata, poate chiar cel de acum.
Gata, am terminat, fumez tigara si m-afund in scrum.
Ok, cat de prost si plictisit poate fi romanul. Azi noapte ma duc si eu ca omu sa iau un sandwich de la trans agape si ghici ce apar doua cucoane si se apuca sa urle la saracul vanzator ca de ce nu a oprit frigiderul. What??? Problema lor era urmatoarea, nu puteau dormi din cauza unuia dintre frigidere, doar din cauza unuia restul nu le deranja, da deloc… Fuck. Cum sa te deranjeze un frigider si tu stai deasupra, abia se auzea in magazin, l-au pus pe saracul om sa scoata frigiderul din priza… adica eu sa beau bere calda? Nu pot sa cred… va dati seama ce se mai plictisea tanti… vorba lu Mircea Badea, traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul!
Hai Joi la bal, la balul piratior in club Kapital, Sibiu.
Balul Facultatii de Litere si Arte
Hai costumat in pirat si ai reducere la bilet, in loc de 10 lei dai doar 5.
Te astept… nu rata cel mai tare bal al ULBS.
AFTER…
Au naufragiat piraţii
Corabia piraţilor a naufragiat în Sibiu, toţi piraţii dornici de distracţie au invadat clubul Kapital să aleagă un miss şi un mister pirat care să îi reprezinte. S-au pus pe treabă, şi au făcut un bal cum n-a mai fost vreodată. Domniţele furate şi aduse din ţinuturi îndepărtate i-au însoţit pe aceşti piraţi iar studenţii de la Litere şi Arte i-au acompaniat şi s-au infiltrat printre ei. Ce a ieşit… nu vă mai spun, doar că e de bine, piraţii ştiu să se distreze. Nu au lipsit Becali sau Solcanu, nici muzica noastră tradiţională, nici jonglerii cu focul, nici dansuri, ce să mai discutăm, un amestec de toate culorile, pentru un party studenţesc reuşit. Cine nu a venit atât vă spun… ruşinică
A small street
in a small town
is meeting the sun
in night, everything is wide.
So be it! Be numb.
Fericirea e ideea omului despre plăcere
Iar plăcerea e un viciu.
Sunt vicios.
Sunt pretenţios,
Sunt prea curios,
Şi îmi place să trăiesc,
Să beau bere,
Să iubesc,
Să urlu cât mă ţin plămânii,
Când da gol Rapidu.
Sunt naţionalist
Şi ştiu că sunt român.
Mă descriu acum pe scurt
Dar sunt doar la început de drum.
P.V. 12 nov. 2009
Am facut o incursiune de 6 zile in Festivalul National de teatru si am avut trairi de toate felurile, de aceea nu am sa pun o eticheta festivalului pentru ca ar fi iluzorie. Trebuie sa recunosc per total a fost frumos (asa s-a numit si primul spectacol din FNT pe care l-am vazut, voi reveni mai incolo si asupra acestuia), a fost revelator, a fost o experienta ce eu cel putin nu o regret deloc. Dat fiind faptul ca sunt din Sibiu si trecand si prin Festivalul International de Teatru de aici pot spune ca as avea ceva criterii de comparatie desi FNT e mult mai axat pe teatru decat FITS care s-a extins mult si spre alte arte.
Venind acum mai aproape de subiect am reusit sa vad ceva spectacole pe care le voi enumera si voi incerca sa spun cateva cuvinte despre ele.
“Frumos”, de Jon Fosse, regia Vlad Massaci; Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti.
DISTRIBUŢIA:
BĂRBATUL (GEIR) – Ioan Coman
FEMEIA (HILDE) – Oxana Moravec
CELĂLALT BĂRBAT (LEIF) – Andi Vasluianu
FATA (SIV) – Ada Simionică
BĂIATUL – Cristian Popa
MAMA – Raluca Zamfirescu
Scenografia: Andu Dumitrescu
Intoarcerea acasa si redescoperirea copilariei e un lucru frumos, sau nu? Spectacolul creaza un anume spatiu mitic unde frustrarile si trairile interioare ale personajelor incearca sa iasa la suprafata. Barbatul impreuna cu sotia si fiica sa se duc in vacanta in locul unde el a copilarit. Fiica intalneste un baiat si se ataseaza de acesta, lasand parca la o parte lumea din care vine. Apare la un moment dat si prietenul din copilarie al barbatului, cei doi aveau o formatie de rock si cantau intr-un hangar, loc in care femeia ajunge sa se culce cu prietenul barbatului. Toate sentimentele, si grijile personajelor sunt invaluite in mister, acoperite parca de o umbra si marcate in spectacol prin taceri. Toti vor parca sa ignore realitatea dar de fapt exprima tot fara macar a-si da seama. Numele spectacolului “Frumos” vrea sa exprime exact reversul, un titlu ironic al mediocritatii in care traiesc personajele.
“Ioana şi focul”, de Matei Vişniec, regia Cătălina Buzoianu; Teatrul de Comedie din Bucureşti.
DISTRIBUŢIA:
IOANA D’ARC – Dorina Chiriac
POVESTITORUL, CĂLUGĂRUL, BUFONUL HAINSELIN, DUCELE DE BEDFORD, CARDINALUL, RECTORUL – Marius Manole
REGELE CHARLES VII, CONTELE JEAN DE LUXEMBURG, ACTOR – Dragoş Huluba
JEFUITORUL, MAESTRUL WILHELM FOUET, MOARTEA, PIERRE CAUCHON, GEOFFROY THÉRAGE, ACTOR – Şerban Georgevici
MAESTRUL MATHURINE CEA NEBUNĂ, VIRGINA, HAUVIETTE, MARIANNE, SCHELET, JUDECĂTOR, ISTORIC, ACTOR – Laura Creţ
MAESTRUL TRIBOULET IVONNE, MENGETE, SF. MARGARETA, SCHELET, JUDECĂTOR, ISTORIC, ACTOR – Mihaela Măcelaru
FECIOARA MARIA, MAESTRUL ENGELBERT, VIRGINA, SCHELET, JUDECĂTOR, ISTORIC, ACTOR – Teodora Stanciu
MAESTRUL IMATHURINE CEA ÎNŢELEAPTĂ, VIRGINA, SCHELET, JUDECĂTOR, ISTORIC, ACTOR – Domniţa Ciolacov
YOLANDA DE ARAGON, MAESTRUL COLOMBINA CEA MUTĂ, SCHELET, JUDECĂTOR, LICORNĂ, ACTOR – Gloria Găitan
MAESTRUL CHICOT CEZARIA, JUDECĂTOR, SCHELET, ISTORIC – Irina Sârbu
ARHANGHELUL MIHAIL, MAESTRUL STOCKSTONE, MESAGERUL, JUDECĂTOR, ACTOR – Lari Giorgescu
ACTOR MÂNUITOR PĂPUŞI ŞI MARIONETE – Simina Constantin / Roxana Florea
Decorul: Puiu Antemir
Costumele: Anca Răduţă
Măşti, păpuşi, marionete: Liana Axinte
Mişcarea scenică: Mălina Andrei
Muzica originală: Mircea Florian
Light design-ul: Puiu Antemir şi Sorin Vintilă
“Trei surori”, de A.P. Cehov, regia Ada Lupu; Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.
Adaptarea: Codruţa Popov, Ciprian Marinescu
DISTRIBUŢIA:
ANDREI – Victor Manovici
NATALIA – Ana Maria Cojocaru
OLGA – Paula Maria Frunzetti
MAŞA – Alina Reus
IRINA – Claudia Ieremia
KULÎGHIN – Cătălin Ursu
VERŞININ – Ion Rizea
TUZENBACH – Ioan Strugari
SOLIVNÎI – Damian Oancea
CEBUTÎKIN – Traian Buzoianu
FEDOTIK – Doru Iosif
RODE CARLOVICI – Benone Viziteu
FERAPONT – Vladimir Jurăscu
ANFISA – Mihaela Murgu
Scenografia: Velica Panduru
Muzica: Dan Simion
Light design-ul: Florian Putere
Hm, Cehov. Trei surori care pleaca la Moscova dar nu pleaca de fapt niciodata. Un text clasic in regia Adei Lupu ce vrea sa ne introduca in Rusia din vremea lui Cehov si reuseste. Un element ce ajuta la aceasta apropiere de acea perioada este scenografia si pozitionarea scenei central, astfel intimitatea dintre actiune si public realizandu-se mult mai usor. Un spectacol dinamic desi a durat aproape 3 ore cu pauza, va spun sincer nu am simtit, m-am trezit brusc intr-o camera de conac rusesc inca de la intrarea in sala, si asta mi-a trezit un sentiment placut, doar pauza m-a facut sa ma trezesc la realitate. In rest, Cehov este Cehov si merita vazut cu orice ocazie, mai ales acum in perioada acesta cand avangardismul ne loveste atat de tare, daca vrei un spectacol old-school te duci la Cehov, desi ceva elemente moderniste apar si in acest spectacol dar putine.
“Krum”, de Hanoch Levin, regia Theodor Cristian Popescu; Teatrul Naţional din Târgu-Mureş.
DISTRIBUŢIA:
KRUM-ECTOPLASMĂ – Mihai Crăciun
MAMA LUI KRUM – Elena Purea
SHKITT-TACITURNU’ – Ion Vântu
TUGATI-CHINUITU’ – Csaba Ciugulitu
DULCE, BERTOLDO, FOTOGRAFUL – Rareş Budileanu
FELICIA – Anca Loghin
TAHTI-GIUVAER, DOCTORUL SCHIBEUGEN – Costin Gavază
TRUDA-ZĂLUDA – Roxana Marian
DUPA-FÂSTÂCICA – Vero Nica
TSWITSA-TURTURIŢA – Ionela Nedelea
INFIRMIERUL, FRIZERUL, MIRELE, CIOCLUL – Luchian Pantea
INFIRMIERA, MIREASA – Mihaela Mihai
Scenografia: Andu Dumitrescu
Coregrafia şi mişcarea scenică: Eduard Gabia
Muzica originală şi sound design-ul: Vlaicu Golcea
Light design-ul: Theodor Cristian Popescu şi Andu Dumitrescu
Sunt multe pareri si impresii despre acest spectacol, unele bune altele rele. Orice opinie trebuie respectata si nu trebuie ignorata in niciun caz. Recunosc am avut discutii cu mai multi oameni care se pricep cat de cat la teatru si cei care l-au apreciat in felul in care l-am apreciat si eu au fost destul de putini. Acum ca sa intru in subiect intru direct in psihicul personajului Krum (Mihai Crăciun); e un ratat, da un ratat, nimic mai mult. Nu este nimic de filosofat pe tema aceasta, e un fapt concret, rateaza tot in viata. Fascinant in acest spectacol nu este Krum ci Tugati (Csaba Ciugulitu), un personaj ciudat, straniu care se complace cu suferinta, nu stie sa traiasca, nu vrea sa traiasca, se crede tot timpul bolnav desi nu e, iar atunci cand reuseste sa-l distruga pe acel Tugati si naste un altul, plin de viata, casatorit, toate asa zisele sale drame devin realitate si moare intr-un final in spital singur asa cum a si trait toata viata, aproape fiindui doar Krum care poate impartaseste aceeasi soarta fara sa realizeze. Un alt personaj important este mama lui Krum(Elena Purea) care vegheaza asupra fiului ei printr-o prezenta permanenta in coltul din dreapta, spate al scenei. In momentul in care aceasta moare, intreaga lume a lui Krum se spulbera, ultimele sale sperante, dupa atatea esecuri, sunt curmate. In final de spectacol are loc aceasta ultima si apoteotica ratare, refuza sa accepte moartea mamei. O drama a ratari, asta este spectacolul Krum. Atat.
“Cum traversează Barbie criza mondială”, de Mihaela Michailov, regia Alexandra Badea; Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.
DISTRIBUŢIA:
Victor Manovici
Sabina Bijan
Colin Buzoianu
Alina Reus
Catalin Ursu
Sabina Reus
Scenografia: Velica Panduru
Coregrafia: Emanuel Pelmus
Light design-ul: Lucian Moga
Muzica: Dan Simion
Sa spunem ca acest spectacol ne vorbeste despre o globalizare excesiva, o manipulare in masa dusa spre extrem, in care Barbie este simbolul acestui fapt, se stie popularitatea de care dispune acest “personaj”. Trebuie sa recunoastem nu e o revelatie, e un spectacol usor, presarat cu putin umor, dinamic si cu siguranta avangardist. De remarcat scenografia realizata de Velica Panduru, niste carcase de plastic realizate din panouri transparente, panouri ce sunt dispuse in anumite momente in diferite locuri realizand un labirint cu ostacole. Mai mult trebuie sa vedeti pe viu, in cazul in care sunteti fani ai teatrului modern.
“Psihoză 4.48″,
de Sarah Kane; traducere de Marian Popescu
Regia: Răzvan Mureşan; decorul: Răzvan Mureşan, Arhidiade Mureşan; costume: Kuncy; proiecţii video: Marius Mureşan
Distribuţia: Patricia Boaru, Ileana Negru
Drama unei tinere inchisa intr-un ospiciu, faptul ca nu isi regaseste propria identitate nu poate duce decat la disperare si frustrare, neputinta si lupta acida impotriva demonilor interiori.
Decorul simplu si totodata futurist, desenele pe tabla electrica ne inspira exact starea prin care trecem toti zi de zi, stresul cotidian care ne impinge la gesture disperate.
La final, frumosul iese la iveala, intr-un mod ipocrit, dar care te face sa crezi in el, sau intr-o ultima speranta la o ,,reintoarcere la cuib, dar nu pentru a reinvia, ci pentru a muri”.
Pe un cover al trupei Portishead, senzatia de eliberare ajunge intr-un punct final, explozia de rosu si dansul ametitor iti fac,,ochii sa fie pamant, ochii sa fie vant”.
Spectacolul nu putea fi jucat altfel decat in acel spatiu intim, care sa iti dea oportunitatea de a simti in acelasi timp cu personajul drama prin care trece, sa numeri in acelasi timp orele, minutele, secundele care trec pana la o hotarare finala sau pana la sfarsitul dramei interioare.
Nu stiu sa scriu mai multe despre acest spectacol pentru ca pur si simplu am fost acolo, parte din spectacol, deja era mai mult decat atat, era un fapt in sine.
*un articol de Ionela Mihalcea
piesa din spectacol + imagini:
“Sinucigaşul”, de Nikolai Erdman, regia Felix Alexa; Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.
Traducerea: Maşa Dinescu
Versiunea scenică: Felix Alexa
DISTRIBUŢIA:
SEMION SEMIONOVICI PODSEKALNIKOV – Dan Puric
ALEKSANDR PETROVICI KALABUŞKIN – Costel Constantin
SERAFIMA ILINICINA – Adela Mărculescu
MARIA LUKIANOVNA – Ileana Olteanu
ARISTARH DOMINIKOVICI GRAND-SCUBIK – Marius Bodochi
EGORUŞKA – Marius Manole
MARGARITA IVANOVNA – Tania Popa
PĂRINTELE ELPIDI – Andrei Finţi
KLEOPATRA MAKSIMOVNA – Maria Buză
VIKTOR VIKTOROVICI – Silviu Biriş
RAISA FILIPPOVNA – Lamia Beligan
ZINCA – Rodica Ionescu
NICHIFOR ARSENTIEVICI PUGACEOV – Florin Lăzărescu
CROITOREASA – Tatiana Constantin
UN CHELNER / UN CIOCLU – Vitalie Bichir
UN CHELNER / UN CIOCLU – Mihai Cuciumeanu
O FEMEIE – Mădălina Ciupitu
COPILUL – Nikita Dembinski
Scenografia: Diana Ruxandra Ion
Ilustraţia muzicală şi light design-ul: Felix Alexa
Nu stiu daca se mai poate spune ceva despre acest spectacol, e o adevarata opera de arta. Pe mine unul m-a surprins intr-un mod incredibil, ma asteptam la ceva de calitate dar asteptarile mi-au fost cu mult depasite. Poate ca exagerez dar nu m-am mai simtit atat de relaxat si prins de un spectacol de foarte multa vreme, timpul parca a luat viteza din momentul in care spectacolul a inceput. Comedie, da o comedie adevarata asta a fost si in general nu imi plac comediile dar cand e ceva facut atat de bine nu mai conteaza. Am inteles ca nu a fost aceasta ce am vazut-o eu cea mai reusita reprezentatie si am stat si m-am gandit, chiar se poate mai mult? Nu vreau sa vorbesc despre subiectul spectacolului pentru ca nu stiu daca este atat de relevant, oricum titlul spune multe, pe scurt e vorba de un om care vrea sa se sinucida dar in final nu o mai face. Apar personaje multe care vor sa se faca cunoscute sau sa promoveze anumite valori folosindu-se de sinucidera sa. Incerca sa il ajute sa o faca dar el nu o mai face. Pare banal, si e banal tocmai asta e ideea. Mergeti sa il vedeti, chiar daca nu va place tot o sa va amuzati si poate o sa va regasiti si voi in macar unul dintre personaje.
VOR URMA COMPLETARI
Othello?!” reprezintă o adaptare scenica a lui Andriy Zholdak după tragedia “Othello sau Maurul din Veneţia”, de William Shakespeare. Încă din primele minute din spectacol ai impresia că ai intrat în altă lume, că nu mai şti ce se întâmplă, te trezeşti brusc la realitate de fiecare data când ai tendinţa să cazi în visare: zgomotul, muzica, ureletele, agitaţia, mişcările, decorul, tot este parcă desprins de lumea noastră. Totul pare ciudat, straniu, o atmosferă ostilă, apăsătoare, simţi parcă moartea cum bântuie în aer, ba chiar o vizualizezi cum se joacă cu destinele oamenilor, realizându-şi propriul timp şi spaţiu, prin numeroasele momente de stop cadru. Multitudinea de simboluri ce umple acest spectacol face din el aş putea spune o demonstraţie de teatru-simbol, un alt gen parcă. Mulgerea vacii, laptele din abundenţă, culoarea roşie sângerie, cioara, făina, portocalele, chibritele uriaşe, uşile, oglinzile, farfuriile, ceasurile, toate duc spre infinite interpretări şi rezoluţii. Poate nu înţelegem întru totul ce a vrut Zholdak să ne spună dar rămânem cu imagini inedite după un asemenea spectacol, dar şi cu sentimentul de dezordine sufletească pentru că e imposibil să nu te marcheze. Un lucru ce trebuie menţionat este prezenţa acestor simboluri pe afişul spectacolului în prealabil, fapt ce face mai evidentă tendinţa regizorului de a integra totul în simbolistică, în mister, într-o oarecare călătorie spre necunoscut, spre fantastic.
.jpg "othello")
Spectacolul face parte din repertoriul Teatrului National Radu Stanca, acest articol vine cu intarziere, dar mai bine acum decat niciodata, din pacate nu stiu daca vom mai avea ocazia sa vedem acest spectacol. Asta e ramanem cu amintirea.
Să zboare timpul înapoi şi să ne reîntoarcem încet către miracolul primei atingeri şi a primului, primului, primului. Aş vrea să reexperimentez trăiri apuse ce parcă le-am uitat demult. Aş vrea să mă întorc în timp şi să pot retrăi momentele frumoase şi pline de încărcătură emoţională, de momentele care m-au format ca om.
Sunt clipe în viaţa tuturor care ne marchează chiar dacă de cele mai multe ori nici nu ne dăm seama. Fiecare moment trebuie trăit la maxim. Cred că cea mai mare frustrare a omului e aceea de nu fi făcut sau acţionat cum ar fi vrut într-un anumit moment. Te loveşte această frustrare adânc. De aceea propun să nu ne lăsăm duşi departe de natura faptului şi să acţionăm cum ne dictează inima. Ştiu, trebuie să trăim prezentul la maxim. Dar nimeni nu poate face asta dacă nu învaţă din greşelile anterioare, aşa că trecutul trebuie să ne avertizeze permanent şi să ne dea o palmă când o luăm pe căi greşite. Ne asociem cu neputinţa însă doar noi putem face diferenţa.
Baftă acum!
Nu ştiu ce-i cu mine. M-a lovit dintr-o dată efectiv aşa un fel de melancolie, o stare de nestare, un nimic profund ce oarecum doare. Brusc mă simt aşa aiurea fără niciun sens. Nu mi s-a mai întâmplat asta niciodată. Beau un pahar de vin acum. Încă nu mă liniştesc, o linişte absurdă e aşternută în interiorul meu. Încep să scriu. BUM! Hm… simt parcă o eliberare, o reechilibrare sufletească.
Ciudat, foarte ciudat.
Am viaţa scrisă pe foaie şi editată în suflet
Descriu prin cuvinte scurte credinţa umbrită
De stele apuse şi căzute în oglindă.
Inimile tuturor bat în geamul viselor
Mâna mea scrie repede şi nu realizez ce
La final mă mir dar ştiu că aşa e.
E lumea noastră umilă
Sclava naturii
Independentă dar dependentă de ură.
E lumea care ne aruncă departe-n abis
Ne rătăcim prin realitate
Dar am vrea să spunem “bis”.
Suntem atraşi de clar viziune
De viitor, şi de lucrări postume
Ne deosebim de animale doar prin idei nebune
Credem în viaţa de după moarte
Sperând că e mai bine acolo
Exagerăm cu televizorul
Şi promovăm vedete porno.
Suntem români într-o ţara mută
Pe omul de rând nimeni nu-l ascultă
Avem multe idei dar nu le dezvăluim
De frica unui regim comunist în care încă mai trăim.
Era odata ca niciodata un cal frumos. Calul era alb dar toata viata sa si-a dorit sa fie verde, asa ca intr-o zi s-a dus in lume parasindu-si calaretul. Si a trecut el peste sase dealuri frumoase, sase mari frumoase si a gasit calul albastru. Calule albastru, zise el, nu sti cum sa fac sa devin verde? Lupta-te cu mine si daca ma vei invinge iti voi spune. Zis si facut. Se luptara ei 2 zile si 5 nopti si calul alb il invinse, cand sa il omoare calul albastru il opri spunandu-i sa nu o faca deoarece el nu stie raspunsul. Fuck! Zise calul alb si o lua la goana.
A mers calul nostru alte sase dealuri si sase mari frumoase si se intalnise cu calul portocaliu. Totul a decurs la fel, nici acesta nu avea raspunsul. Nervos calul alb o lua din nou la goana. Dupa alte sase dealuri si sase mari frumoase se intalneste cu calul negru. Calule negru cum sa fac sa ajung si eu cal verde si nu ma lua cu lupte si figuri ca te sparg fraiere. Chill man, zise calul negru, smoke thiiiiissss maaaan! Calul nostru alb se facu…verdeeeeeeeeee. Si asta fu povestea mea. PAM PAM!!!
Cata dreptate are omu asta ……
Soarele cu vremuri bune nu-si arata zambetu ,
Parca s-a saturat si el sa ne incalzeasca sufletul,
Am tot sperat ca raul asta va trece,
Dar afara e tot frig iar eu pe interior sunt tot mai rece,
Am intins o mana celor care mai demult,
Ar fi vrut sa o prinda si sa dea cu mine de pamant ,
E greu sa mai deosebesc raul de bine,
Cand vad ca prietenii ascund adevarul de mine,
E o lume falsa , parca alerg printre minciuni,
Ca un terorist care o arde trist printre mortaciuni,
N-astept minuni, nu mai cred de mult in ele,
Ca un copil fara parinti ce nu mai crede in stele !
Poate cineva acolo sus , m-aude intr-o zi,
Si poate lumea asta o mai poate incalzi ,
E o lume rece inchisa intre suflete pustii ,
Ca o leoaica ce priveste trista printre gratii .
Cineva acolo ma va auzii intro zi,
Si poate lumea asta o mai poate incalzi,
E o lume rece inchisa intre suflete pustii ,
Ca o leoaica ce priveste trista printre gratii.
Numar cuvintele in urechile ce nu vor sa auda,
Ca nu putem pune la cuptor o lume cruda,
Relele-s atat de multe numai pasii nu-s destui,
Nemurirea s-o masoare pe taramul visului,
Sufletele noastre sunt ca si cum n-ar fi ,
Ca o puzderie de stele care nu se vad pe timp de zi,
Piesele mele sunt pilde pentru multi ,
De parca scriu povesti de adormit adulti ,
E o lume rece si uneori atat de falsa ,
Multi tin ascuns adevarul intr-un cub de gheata,
Deaia imi e dor de vara, de soare si de lumina ,
Satul de intunericul asta cu miros de crima ,
E un zid al minciunii ce ne inconjoara in zare,
Ca un pictor nebun desenez pe el o evadare,
Dar nu toti isi doresc asta, si atunci o sa ramana
niste orbi fara baston ,pe drumul numit minciuna .
Poate cineva acolo sus , m-aude intr-o i,
Si poate lumea asta o mai poate incalzi ,
E o lume rece inchisa intre suflete pustii,
Ca o leoaica ce priveste trista printre gratii .
Cineva acolo ma va auzii intro zi,
Si poate lumea asta o mai poate incalzi,
E o lume rece inchisa intre suflete pustii ,
Ca o leoaica ce priveste trista printre gratii.
Am doar o viata si o platesc cu ce scriu ,
O parte din mine o inchid in versuri ca intr-un sicriu ,
Pana noaptea tarziu, bucati din mine pun pe foi ,
Si de pe foi ajung pana in suflet la voi ,
Vreau ca multi sa auda ce am vazut si am trait,
Ca de simtit nu au cum sa simta tot ce am simtit,
De ar fi o ploaie sa rupa norii tot nu ar spala,
Atatea suflete murdare ce tot trec pe strada mea ,
Si de ar ploua cu sange Doamne nu m-ar mira ,
Is inca tari unde sa varsa sange de parca ar ploua,
Pamantu` asta are o rana deschisa,
Si nu se vindeca fiindca rautatea persista,
E o poveste trista si nu o pot citi pana la final ,
Ca timpu asta alearga ca cel mai rapid cal,
Numar in liniste spinii ce viata mi i-a infipt in piept ,
Dar n-ai sa vezi pe pielea mea o urma de regret !
Poate cineva acolo sus , m-aude intr-o zi,
Si poate lumea asta o mai poate incalzi ,
E o lume rece inchisa intre suflete pustii ,
Ca o leoaica ce priveste trista printre gratii .
Cineva acolo ma va auzii intro zi,
Si poate lumea asta o mai poate incalzi,
E o lume rece inchisa intre suflete pustii ,
Ca o leoaica ce priveste trista printre gratiï.
A mai trecut o experienta estivala pe litoralul patriei noastre. 8 zile de chin, cu multa bere si tequila care au curs in valuri pe gatul meu, rastalmacindu-mi mintea. A fost greu dar am supravietuit eroic, sau nu… habar n-am. La revedere, atat am avut de zis, restul e istorie.
A venit din nou luna august, luna in care de obicei in ultimii ani trebuie sa o celebrez cu o plecare la mare. Parca e deja ceva obligatoriu si absolut normal ca locul sa fie Costinesti, nu Grecia, Turcia, Bulgaria sau alte destinatii de vrajeala. Sunt foarte multumit de statiunea asta asa cum e ea. Totul incepe si se termina cu seri incredibile in cea mai tare “crasma” de pe litoralul romanesc, marele cal alb (White Horse). Mare, soare, volei pe plaja, balaceala si multa, multa, multa bere, ce dracu’ sa nu-ti placa??? Plec duminica noapte si ajung luni pe la amiaz (asa e cu trenu’ ca studentii) adica in 10 august incepe treaba si in 16 back to Sibiu. Promit sa scriu impresii cand ma intorc. Bafta tuturor si haideti la Costinesti. 
Sunt multe lucruri departe de a fi intelese de noi, motiv pentru care ne ascundem in spatele multor minciuni. Negarea e cea mai simpla cale de a ne desparti de necunoastere, e cea mai la indemana arma de a ne apara in fata celor neintelese. Din toata aceasta credinta in minciuna si indiferenta involutara nu reiese altceva decat ca suntem niste finite slabe in fata propriei vieti, ce poate sa ne duca pe niste culmi mult mai inalte dar noi nu reactionam in fata stimulilor pe care poate nu ii observam sau pe care pur si simplu ii ignoram.
Suntem departe de noi insine, iar acest fapt este tot mai evident. Lumea a inceput sa fie mult prea individuala, fiecare are interesul propriu, care nu totdeauna e cel potrivit, dar chiar daca e gresit, negam si mergem mai departe fara pic de resentimente. Oamenii nu mai sunt oameni, sunt doar caractere, niste caractere secate de viata reala. Problemele de zi cu zi, agitatia permanenta, stresul, sunt factori ce ne impiedica sa ne mai ingrijim de suflet, care incet, incet se izoleaza de trup iar noi devenim practic niste masini care executa si executa la nesfarsit.
Cia Búbulus – Carles Salas (ESP)
Coregrafia: Carles Salas Montforte
Muzica: Afrodisax
Cu: Cristina Martí, Elisabet Marcos, Lourdes Solà and Meritxell Ballus, Ernest Orts, Paula Carrillo, Andreu Ferré, Francesc Gregori
E interesant să priveşti lumea înainte de spectacol, forfota, nerăbdarea sau chiar nepăsarea la unii, toate parcă pregătesc un ritual. S-a stins lumina, brusc se face linişte, tensiunea creşte. Pe scena apar pe parcurs patru dansatoare şi patru muzicieni, un “quartet”, de fapt doua dar care formează un tot unitar. Corpurile parcă dicteaza muzica îi conferă sens, iar muzica în acelaşi timp dezlănţuie corpul, îl dinamizează.
Prezenţa cifrei patru tinde să dea un sens întregului spectacol. Sunt opt oameni ce împreuna fac doar patru, aproape toate scenele sunt consumate în interiorul unor dreptunghiuri formate din lumină, iar cele patru colţuri sunt atent specificate prin gesturi, mişcări sau poziţionări. Semnificatiile simbolice ale numarului patru sunt legate de cele ale patratului şi ale crucii. Din vremurile apropiate de perioada preistorică, numarul patru a fost folosit pentru a reprezenta solidul, tangibilul, sensibilul. Relaţia dintre el şi cruce făcea din numarul patru un simbol al universalităţii, un simbol totalizator. Există patru puncte cardinale, patru vânturi, patru stâlpi ai Universului, patru faze ale lunii, patru anotimpuri, patru elemente, patru stări de spirit, patru fluvii ale Paradisului, patru litere în numele primului barbat (Adam), patru braţe ale crucii, patru Evanghelii.
Lăsând la o parte toate semnificaţiile ce le-ar putea oferi acest spectacol ne ramâne doar să savuram la intensitate maxima acest moment şi să ne bucuram de el. Sa fie dans, sa fie muzică, iar noi acolo.
de: Boris Senker
Regia: Robert Raponja
Scenografia: Ivica Zupkovic, Dragica Lausevic
Coregrafia: Dalija Acin
Muzica: Irena Popovic
Cu: Selimir Tošić, Andrej Šepetkovski, Sanja Mikitišin, Edit Tot, Sanja Ristić-Krajnov, Daniel Kovačević, Ivan Đorđević, Aleksandar Bogdanović, Mirko Pantelić, Jovica Jašin, Nataša Luković, Nataša Ilin, Mirjana Vukojević, Vesna Varićak, Sanja Radišić
National Theatre “Tosa Jovanovic” (SRB)
Haideţi să descoperim teatrul! Cam aşa ar suna îndemnul lansat de spectacolul “Cron, floating actors”. Intri în teatru din toate punctele de vedere. Înainte de a intra în sală vezi o masă frumos aranjată, auzi un acordeon, dupa care îl vezi şi pe cel ce cânta. Intri în sală şi eşti invitat la spectacol şi nu oricum, chiar pe scena. Ajuns acolo intri în acţiune, te conectezi la intensitatea creată de actori. Apoi eşti lăsat să te aşezi în sală şi ce urmează să te uimească. Dupa o astfel de întâmpinare parcă te aştepţi la orice, însa …nu e aşa. Lanţuri, balet, comedia dell’arte cu maştile ei, avangarda cu duritatea si excentrismul ei de neînţeles, chiar epoca marchizilor din piesele lui Moliere, până la teatrul contemporan., pe scurt un rezumat al istoriei teatrului, în imagini, cuvinte, muzica şi mai ales pătrunzând în inima şi mintea actorului descoperindu-i dramele şi sacrificiile facute pentru teatru.
O scenografie grea, simplă şi plină de spectaculos, toate aceste caracteristici legate între ele precum zalele unui lanţ. Piesă cu piesă, toate se leaga, iar lanţurile pe baza cărora este construită aproape toata scenografia, pot simboliza această calatorie prin formele de artă teatrală ce au existat de-a lungul timpului.
E sfarsit de mai, e cald afara, e vremea pentru o noua editie, cea de-a XVI-a a Festivalului International de Teatru de la Sibiu. Inovatii? DA!!! Va spun sigur ca sunt inovatii, noutati si mai ales viata. Multe evenimente de cele mai diferite feluri stau sa isi arate fata sa ne imbie cu forta si dinamismul lor. Veniti la teatru, la dans, la muzica, nu pierdeti FITS 2009. Succes in a supravietui in valul de evenimente ce loveste Sibiul!
Suntem studenţi în Sibiu, studiem şi noi ca toţi studenţii. De cele mai multe ori devine plictisitoare facultatea, sunt mai interesante lucrurile pe care le facem în perioada facultăţii şi nu facultatea în sine. De acea există astfel de evenimente precum Universtudent Fest.
S-a terminat festivalul, au plecat invitaţii din Croaţia, din Franţa, din Anglia, din Turcia, noi am rămas aici. Important e cu ce am rămas: cu bucuria de a realiza şi participa la un festival inedit, cu experienţa unor spectacole de teatru desenate în mintea noastră precum nişte poveşti, precum niste basme, am ramas cu amintiri, asta e cel mai important.
Am plecat de la facultate şi am intrat în inima Sibiului, în Piaţa Mare. Am dat drumul la o paradă a studenţilor ULBS cum nu a mai fost vreodată, am intrat în spiritul oraşului şi am aprins faclii, chiar dacă nu e voie, noi ne-am jucat cu focul şi a ieşit bine, spectaculos. Încet, încet am redescoperit tradiţiile romaneşti în cel mai reprezentativ loc, Muzeul Satului. Englezi, croaţi si turci au dansat invârtite si jiene, au baut ţuică şi vin, s-au distrat iar noi împreuna cu ei. În fiecare seara, după o zi plina de spectacole, workshop-uri, şi alte evenimente, ne-am relaxat la clubul festivalului, unde studenţii români şi studenţii straini au devenit un tot, nu mai conta din ce ţara esti, conta că suntem toţi studenţi, atât.
Ediţia a IV-a a luat sfârşit, anul 2010 va veni cu cea de-a V-a, pe care o asteptam cu nerăbdare. Să fie UniverStudent Fest!
Patrik Voicu, organizare
În perioada 4 – 10 mai 2009 Liga Studenţilor din Facultatea de Litere şi Arte a Universităţii Lucian Blaga Sibiu va organiza cea de a patra ediţie a Festivalului International Universitar “Universtudent Fest“.
Ediţia de anul acesta va avea 46 de invitaţi studenţi şi profesori de la departamentele de teatru din universităţi din Croaţia (Academia de Arta, Osijek, Academia de Arta Zagreb), Franţa (Universitatea d’Artois Arras), Marea Britanie (Leeds Metropolitan University) şi Turcia (Universitatea Yeditepe, Istanbul). Fiecare trupă de studenţi stăini va prezenta câte o piesă de teatru în cadrul Festivalului.
Spectacolele vor avea loc în Sala de Sport a Casei de Cultură a Sindicatelor, iar intrarea este liberă
Printre activităţile care se vor desfăşura pe tot parcursul festivalului se numără si o paradă a facultăţilor prin centrul istoric, însoţită de focuri de artificii, făclii şi măşti, spectacole propuse de studenţii de la actorie, expoziţie de fotografie, workshop-uri, campionat de fotbal şi altele.
,,Suntem extrem de încântaţi de parteneriatele şi dimensiunea proiectului din acest an! Universtudent devine treptat un forum puternic ce aduce împreună cei mai creativi şi talentaţi studenţi” Cătălin Grigoraş, directorul festivalului.
Aşa că timp de o săptămână pentru studenţii de la Sibiu va fi o adevărată sărbătoare!
Ca opinie personală, dacă sunteţi studenţi ai ULBS nu pierdeţi acest eveniment, pentru că merită toată atenţia. Baftă şi vă aşteptăm.
Reorganizare si repartitie
O reprezentare e doar o repetitie
Reveniri spectaculoase numai de revelion
Avem reproduceri si de la bulion.
Ne reorganizam chiar de castigam
Refacem orice chef daca n-avem bourbon.
Remarc fara sa critic si va spun ca om
Ca vom asista la deuxième revolution.
Patrik Voicu
07.Aprilie.2009
Oamenilor le e frica de noutate dar oare asta nu ne afecteaza sufletul, trairile, gandurile, de fapt intreaga viata? De ce sa ne temem? Am vazut de curand filmul “Yes Man” cu Jim Carrey si parca vedeam reflectarea intregii lumi. Asa e, ne e frica sa spunem da, suntem mult prea negativisti, ne sperie necunoscutul desi poate aparea ceva miraculos, ceva ce ne-ar tine in viata. Am incercat mereu sa experimentez mai multe chiar daca mi-a fost frica sa sar. Ne temem si nu e bine, doar infrangand teama putem progresa.
Nu gandim des, de cele mai multe ori actionam din instinct. Ne autodebarasam sentimentele de prea multe ori si ignoram faptele concrete. O sa devenim inumani in ritmul acesta.
Sunt multe detalii ce trebuie puse la punct, dar cine sta sa le observe? Nimic nu e degeaba, totul are un scop, noi trebuie doar sa aflam… de ce?
Bafta acum,
traiti!!!
Eram fain frumos in liceu. Se aude ceva de un festival de teatru pentru elevii de liceu…nice. Ei bine tac pac si eu acolo, adica de ce sa pierd asta, nu? Si uite asa ma apuc, imi fac trupa si ma inscriu. Pe urma au urmat problemele, ideea era ca trebuia sa ne scriem singuri piesa ce urma sa o punem in scena. Organizatorii festivalului s-au gandit sa faca un training de dramaturgie unde ne-a fost adus un tip caruia nu-i voi dezvalui identitatea (chiar nu are sens). Oricum acesta ne-a dat sa citim doua texte contemporane pentru a ne face o idee. Si idee m-am facut: unul din texte era Morti si vii de Stefan Caraman. Tin sa precizez ca acel text mai ales la vremea aia cand nu prea stiam eu mare lucru despre teatru, efectiv m-a lasat fara cuvinte. Dupa ce am terminat de citit m-am oprit brusc, m-am uitat la tavan, am stat asa vreo 5 minute privind in gol si digerand textul dupa care am luat-o de la inceput si l-am mai citit odata. Uite asa am luat contact pentru prima data cu acest autor pe care ulterior aveam sa-l citesc fara oprire si in final sa scriu ce scriu acum. Acum nu mai sunt la liceu, acum citesc teatru nu doar ca vreau ci si ca trebiue, de aceea nu totdeauna ce am citit sau ce urmeaza sa citesc stiu ca e ceva ce imi place. Asta nu e o problema pentru ca orice ai citi are cu siguranta si un efect pozitiv asupra ta(mai ales teatrul). DA, citesc Caraman, recunosc inca nu am citit tot dar sper sa reusesc in curand pentru ca imi place la nebunie. Din ce am citit pana acum Colonia Ingerilor e cu siguranta piesa preferata. De ce sa nu recunosc, si proza e geniala si plina de necunoscut si mister absurd. Sunt student la teatrologie si citesc Caraman iar acum va las in compania cuvintelor si a cartilor sale( la cat mai multe texte de la Stefan Caraman, click aici pentru a intra pe site-ul autorului)
Daca te-a luat criza pe sus si te doare capu de atatea probleme, ia un algocalmin.
Stai in casa,
Pe terasa,
Sus pe masa,
Sau la altu-n casa.
Ti-ai vandut masina
Ba nu. N-ai putut
Ti-ai luat bani din banca
Dar i-ai cam futut.
Sa-i dai inapoi nu prea ai de unde
Stai pe strada bei o bere
La bidon dar n-ai placere.
Si te uiti la stele.
Cele ce le vrei
Sunt berile de ieri
Dar la revedere
Si mai bei o bere.
Toate trec
Iti zici in gand
Te duci la bar, mai iei un rand.
Eh si-acum bani nu mai ai
Mergi acasa, deci tai tai,
Sau mai bine zis bye-bye???
Nani, nani omule
Maine ca azi e
Si pe urma tot asa
Stai usor si bea berea.
Iar acum, eu v-am lasat
Cu criza-n vene
Pana-n cap
Mi-am bagat mana
Si-am plecat.
Patrik Voicu
31 Martie 2009
Eu sunt un verde
patrunzator , greu uitat in iarba
vazut de negru si necunoscut
de alb.
Sunt doar un rosu stins in verdele aprins
din noapte eterna in care blitul face ,
face , face cateodata putina lumina
suficienta sa traiesc.
Lume nu… , ba da…
de fapt nu stiu
eu te cunosc?
